Tragedie pentru un pompier, supraviețuitor al exploziei de la Mihăilești. Bărbatul şi-a resuscitat propria fiică, în vârstă de 16 ani, victimă unui accident rutier. Vă avertizăm că urmează informaţii cu un puternic impact emoţional. Salvatorul făcea parte din echipajul de intervenţie care a fost solicitat la incidentul rutier. La faţa locului şi-a dat seama că unica lui fiică este victima. A reuşit să-i menţină funcţiile vitale până la spital dar, din păcate, acolo fata a murit, scrie Observatornews.ro.
Totul s-a întâmplat ieri în jurul orei 17.30 pe DN2C. Tânărul în vârstă de 18 ani şi prietena sa de 16 ani se întorceau spre casă după o plimbare cu maşina. La un moment dat tânărul care avea permis doar de o lună ar fi pierdut controlul. Maşina ar fi ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat. În urma accidentului, tânăra de 16 ani a fost proiectată din vehicul şi a fost găsită inconştientă pe câmp de către salvatori, printre aceştia aflându-se şi tatăl fetiţei.
Acesta şi-a dat seama că ceva este în neregulă din primul moment, când a recunoscut maşina prietenului fetei sale, a început să-i acorde primul ajutor fetei până la spital şi asta pentru că fata a intrat în ambulanţă în stop cardio-respirator. Medicii de la spital nu au mai reuşit să îi salveze viaţa. Tânărul de 18 ani s-a ales doar cu răni uşoare şi are acum un dosar penal pentru ucidere din culpă deschis de poliţişti.