Botoșăneanul dat dispărut de familie, vineri, a fost identificat de polițiști. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Sergiu Georgel Prelipceanu a fost găsit, sâmbătă, în municipiul Iași. Bărbatul de 63 de ani, din municipiul Botoșani, părăsise domiciliul, în data de 17 februarie, și pentru că nu revenise acasă, familia a alertat poliția, care a declanșat o anchetă pentru identificarea acestuia.
De altfel, polițiștii au lansat și un apel public pentru ca populația să se implice în acțiunile de identificare a acestuia.
”Bărbatul a fost identificat în municipiul Iași. Acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni în această perioadă”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.