Mama Cristinei, femeia ucisă în Botoșani de fostul ei soț, a făcut declarații cutremurătoare la Acces Direct, după ce și-a văzut fiica cum e ucisă chiar de cel care îi era altădată ginere. Femeia spune că prima oară a fost ea lovită cu cuțitul, după care Cristina, femeia de 45 de ani, a fost luată în altă cameră și înjunghiată.Crima oribilă a lăsat multă durere în familia Cristinei, femeia de 45 de ani care a fost ucisă cu sânge rece de fostul ei soț.
Înainte ca femeia să fie omorâtă, chiar mama Cristinei a fost lovită cu cuțitul în spate. Aceasta a ieșit rapid din casă, însă femeia de 45 de ani a rămas în mâinile ucigașului, care a luat-o într-o altă cameră și a lovit-o cu cuțitul de mai multe ori lăsând-o într-o baltă de sânge.
”Am intrat în casă și nu a durat 10 minute de când am intrat în casă și ne-am trezit cu dânsul în casă. Ne-a întrebat voi ce faceți, după care el o întreabă pe fiica mea și a scos cuțitul, mi-a dat mie 2-3 lovituri de cuțit în spate, după care a luat pe fiica mea la gătuit. Eu am ieșit afară, a luat-o și a tras-o în cealaltă cameră și a început să o gâtuiască”, a spus mama femeii de 45 de ani.