Un bărbat din Concești a fost sărbătorit, vineri, la împlinirea a 100 de ani, atât de autoritățile din comună, cât și de familie. Toader Arim, veteran de război, s-a născut pe 18 februarie 1922 din părinții Gheorghe și Aglaia Arim, fiind cel de-al doilea copil din cei cinci ai familiei.
Copilăria și-o petrece la casa părintească urmând cursurile școlii primare în satul natal Concești. Tatăl său făcea chirie cu căruța, iar încă de la vârsta de 10 ani l-a luat și pe el, mergând deseori cu căruța încărcată de sumani la munte în Bucovina. Viața a fost dură cu el. Crescând mai mare tatăl îl trimitea singur cu căruța încărcată cu valuri de sumani pe care le ducea la prelucrat la piuă în ținuturile Bucovinei apoi se întorcea acasă, parcurgând distanța de aproximativ 200 km dus-întors.
La vârsta de 21 de ani se căsătorește cu Olga, iar după 5 săptămâni de la nuntă devine militar. Armata a făcut-o la unitatea militară din Dorohoi. La jumătatea perioadei de armată a fost trimis pe front, împreună cu ceilalți militari tocmai în Transnistria, deoarece se declanșase Al Doilea Război Mondial.
În război a avut misiunea de trăgător cu mitraliera, misiune care și-a îndeplinit-o cu jertfelnicie, curaj si devotament până în momentul în care a fost rănit iar urmele au rămas până în prezent așa cum ne-a mărturisit veteranul nostru:
„Greutăți au fost multe … dar cea mai urâtă și mai grea perioadă din viața mea a fost atunci când am luptat pe front. Eram în pericol de moarte în orice moment. De altfel, o parte din soldați cunoscuți de mine au și murit, lăsând în urmă soții văduve și copii orfani. Momentul cel mai tragic a fost atunci când glonțul m-a rănit. Norocul meu că m-a găsit asistentul care era din sat cu mine și m-a recunoscut și pe care îl chema Chirică Pintilie. M-a luat în spate și m-a cărat până la vagonul amenajat acolo unde mi-a acordat primele îngrijiri, mie și celorlalți răniți. Apoi ne-au pus mai mulți răniți pe un fel de remorcă și cu tractorul ne-au transportat până la Ripiceni unde am fost cât de cât îngrijiți iar de aici ne-au trimis la diferite spitale din țară. Eu am fost trimis la spitalul din Târgoviște unde am fost operat la mâna stângă, mâna de la care pierdusem 3 degete, mi-a pus ghips și am stat în spital aproximativ 2 luni. După această perioadă m-au clasat și am fost lăsat la vatră, cum s-ar zice. Am venit acasă, unde mă aștepta femeia și părinții reluându-mi viața de la început. Mai târziu, cu ajutorul unei rude, am întocmit dosarul, l-am trimis la București și am fost declarat Veteran de Război. Am primit legitimație și insignă pe care le păstrez și acum. Dar acestea nu sunt la vedere, așa cum mi-a lăsat urme la mână acea clipă nefericită de care am avut parte, când glonțul m-a nimerit și m-a rănit. Bine că am rămas în viață, m-am reîntors acasă și am urmat cursurile vieții. Pentru aceasta îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că am trăit și am ajuns până aici”.
S-a întors acasă după doi ani și șapte luni. A venit pe lume primul copil, o fetiță cu numele Viorica, pe care o pierd la o vârstă fragedă. La fel se întâmplă și cu următorii doi copii, Ghiță și Florica. În anul 1952 se naște o altă fată, Maria, iar mai târziu, peste 9 ani se naște și un băiat pe nume Aurel Teodor, copii care au adus multă bucurie în sânul familiei greu încercate, care și acum au grijă de tatăl lor Toader Arim.
Împreună cu soția Olga au avut o căsnicie lungă și au viețuit împreună timp de 70 de ani. În perioada celor 70 de ani de căsnicie, au fost nași de cununie pentru 8 perechi de tineri, iar nași de botez pentru 12 copii. După moartea soției nu s-a deznădăjduit, ci a mers mai departe, cu bune, cu rele ajungând la venerabila vârstă de 100 de ani.
Pe parcursul vieții lui, bădița Toader a trecut prin multe: război, întovărășire, cooperativizare, colectiv, comunism, democrație și nu în ultimul rând prin pandemie. Parcă nici lui nu îi vine să creadă prin ce a trecut, cum s-a scurs timpul și a ajuns la această vârstă.
Cei din comună, dar și familia în numesc „eroul nostru”, iar la ceas aniversar a fost sărbătorit așa cum se cuvine, cu tort, șampanie, multe felicitări, binecuvântarea preotului, zâmbete și recunoștință.
Autor: Mihaela Macovei
