Orașul Săveni va avea o zonă de agrement, cu bazin de înot, în valoare de două milioane de euro. Potrivit primarului Relu Tîrzioru, investiția va fi realizată din fonduri europene și „va rivaliza cu o parte din Cornișa”.
„Am reușit într-o oarecare măsură să determin finanțatorii să îmi accepte sursa de încălzire a apei și termică pe peleți, pompe de căldură, panouri fotovoltaice, în așa fel încât costurile de exploatare să fie mici”, a spus, în cadrul unei emisiuni, la Tele M, Relu Tîrzioru.
Sute de locuri de parcare din bugetul local
Primarul orașului Săveni face sute de locuri de parcare noi, dintre care 200 supraetajate, cu bani din bugetul local. Relu Tîrzioru susține că în total vor fi 700 de locuri de parcare. Pentru această investiție va folosi banii Primăriei, iar pentru asta edilul a renunțat la spectacole ori ghrilande spectaculoase de sărbători.
„Vom crea locuri de parcare supraetajate între blocuri în așa fel încât în orașul Săveni să nu mai fie, sper să termin proiectul, că îl scriem acum și vrem să îl executăm până în toamnă în așa fel încât în orașul Săveni să nu mai stea mașini pe stradă, mașinile să stea în parcări.Așa mi se pare civilizate. […]Nu facem spectacole, nu dăm sute de mii pe ghirlande nu facem nici un rabat de la calitatea lucrărilor bune care trebuie făcute”, a spus, în cadrul unei emisiuni la Tele M, Relu Tîrzioru.