Sorin Baciu a creat Brickmann Innovation, un business prin care produce materiale de construcţii ecologice, în special cărămidă modulară de tip Lego. Totul a pornit în urmă cu cinci ani, de la nevoia pe care antreprenorul a simţit-o din punct de vedere al emisiilor de carbon eliminate în atmosferă de industria construcţiilor, aşa că, întâi de toate, a investit timp în cercetare pentru a putea crea un produs ecologic, scrie zf.ro.
Astăzi, fabrica din Botoşani, în care businessul îşi desfăşoară activitatea, poate produce circa 800 de metri cubi de cărămidă modulară de tip Lego pe lună, iar vânzarea produselor va începe în luna martie a acestui an.
„Povestea noastră a început în 2017, dintr-o nevoie pe care am simţit-o din punct de vedere al emisiilor de carbon eliminate în atmosferă. Industria construcţiilor este responsabilă pentru aproximativ 40% din aceste emisii. Atunci, am căutat o variantă de a produce un material ecologic pentru zidărie. Producţia se realizează în fabrica noastră din Botoşani pe care am închiriat-o, dar urmează să ridicăm propria hală cu produsele noastre. Deocamdată avem în portofoliu doar elemente de zidărie, iar produsul nostru vedetă este cărămida modulară de tip Lego. Este o cărămidă care seamănă exact cu piesele de Lego, iar sistemul de îmbinare este acelaşi. Ea se poate folosi la absolut orice construcţie unde este folosit orice alt tip de material convenţional din piaţă. Se poate folosi în construcţia caselor, a gardurilor, în interior sau în exterior“, a explicat Sorin Baciu, fondatorul Brickmann Innovation.
Investiţia iniţială, mai spune antreprenorul, s-a ridicat la aproximativ 44.000 de euro, iar sursa de finanţare a fost programul StartUp Nation.
Produsele care ies pe poarta fabricii vor ajunge în toată ţara, prin intermediul distribuitorilor locali şi naţionali.
Procesul de producţie este unul destul de complex, susţine fondatorul businessului. Produsele sunt făcute din pământ, explică el, iar fiecare lot de materie primă este trecut printr-un set de analize de laborator, unde se stabilesc anumite elemente cheie.
Sorin Baciu spune că a învăţat singur reţeta acestor produse, iar acest lucru a fost posibil datorită cercetării pe care a făcut-o în ultimii cinci ani.
Linia tehnologică are nevoie doar de doi oameni pentru a fi folosită. În momentul de faţă, Brickmann Innovation funcţionează cu o echipă de trei persoane.
Principalele trei beneficii pe care le aduce cărămida de tip Lego, consideră antreprenorul, sunt reducerea timpului de construcţie cu circa 90% faţă de cel necesar în cazul unei construcţii cu o cărămidă convenţională, modul simplu de asamblare şi reducerea cheltuielilor clientului final, întrucât acest tip de cărămidă este deja finisată.
Totodată, un aspect esenţial în folosirea unui material ecologic de construcţii, precum cărămida modulară de tip Lego, este îmbunătăţirea calităţii aerului la interiorul construcţiei. „Potenţialii noştri clienţi sunt persoanele conştiente de impactul asupra mediului pe care îl are amprenta de carbon şi de faptul că petrecem în interiorul casei 80% din totalul vieţii. Acolo trebuie să fie un mediu sănătos, cu un aer curat.“
Sorin Baciu spune că preţul unui metru cub de cărămidă ecologică de tip Lego va fi circa 700 de lei.
Pentru a crea un astfel de business, crede el, e nevoie de răbdare şi încăpăţânare, dar şi de o echipă capabilă. Tehnologia, de asemenea, joacă un rol important în businessul Brickmann Innovation, în special, serviciile de conectivitate. „Pe partea aceasta, am apelat la serviciile Vodafone. Cred că vom avea nevoie de aceeaşi conectivitate şi pe partea de relaţie cu clienţii“, a adăugat acesta.
Până acum, afacerea a înregistrat venituri din activităţi precum închirierea de utilaje sau construcţii, însă anul acesta, odată ce va începe activitatea de vânzare a produselor, Sorin Baciu îşi propune să ajungă la breakeven şi estimează o cifră de afaceri de 100.000 de euro la final de 2022.
În următorii ani, el îşi doreşte să dezvolte businessul în sistem de franciză şi să se extindă în cel puţin alte două oraşe din ţară.
„Credem că produsul creat de noi va avea un impact mare asupra beneficiarilor. Există potenţial în această piaţă.“
Sorin Baciu are un background în industria construcţiilor dinainte de a crea Brickmann Innovation. El a vrut, prin dezvoltarea unui astfel de business, să găsească un alt mod de a produce materiale de construcţii şi să oprească sistemele clasice care necesită foarte multă ardere.
Ceea ce apreciază cel mai mult la viaţa de antreprenor este faptul că are acces la mentori, la educaţie şi la specialişti. El consideră că tinerii care au înclinaţie către acest domeniu ar trebui să facă pasul către antreprenoriat cât mai devreme.
„Eu am devenit dependent de acest domeniu. Nu regret nimic, greş oricum vei da, dar cu cât începi mai devreme, cu atât este mai bine“, a conchis Sorin Baciu.