Un incendiu a izbucnit, marți, la o gospodărie din municipiul Fălticeni (str. Mihail Sadoveanu). Intervin militarii Detașamentului Fălticeni cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Nu sunt victime.
A ars anexa pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. A fost afectată și fațada din polistiren a locuinței învecinate, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuința proprietarului și pe cea învecinată.