Casa unei familii din municipiul Dorohoi a fost în pericol, astăzi, din cauza unui incendiu generat, cel mai probabil, de coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și ambulanța SMURD.
”Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile dintr-un dormitor situat la mansardă. Pompierii au acționat rapid pentru limitarea pagubelor. Aceștia au înlăturat și pericolul de explozie, din încăperea cuprinsă de flăcări fiind scoasă o butelie”, a spus Dorina Lupu.