La data de 31 ianuarie a.c. au intrat în vigoare o parte dintre noile reglementări privind circulația pe drumurile publice, scopul acestora fiind reducerea evenimentelor rutiere, prin înăsprirea pedepselor și majorarea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce pentru anumite categorii de fapte, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Astfel, ca element de noutate, au fost introduse sancțiuni mai aspre pentru derapajele controlate (drifturi), acestea fiind definite în textul de lege ca fiind comportamente agresive în trafic și constau în : -întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor; -pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;-realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia.
Potrivit IPJ Botoșani, sancţiunea pentru adoptarea acestui comportament este amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei – 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, iar în cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se stabileşte amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (870 lei – 1.160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile;
Precizăm faptul că reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule se aplică doar în cazul în care au fost săvârșite contravenții, ( cu excepția celor privind consumul de alcoool, nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferata, circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor), nu și în cazul în care conducătorul auto estre cercetat ca urmare a unui accident de circulatie, iar evenimentul rutier s-a produs din cauza încălcării unei reguli de circulatie pentru care legea prevede si suspendarea dreptului de a conduce.
De asemenea, nu se aplică reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce în cazul infracțiunilor în care s-a dispus o măsura de clasare, renunțare la urmărirea penală, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicarii pedepsei.
Precizăm faptul că testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, pentru reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce, se poate susține, în municipiul Botoșani, două zile pe săptămână, respectiv Marți la ora 14:00 și Vineri la ora 10, la școala de șoferi, care are sediul pe strada Octav Onicescu.
De asemenea, dintre modificările noi, amintim :
– majorarea sancţiunii contravenţionale complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile, la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată;
– trecerea într-o clasă superioară de contravenţii fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;
– se trece într-o clasă superioară de contravenţii abaterea de la regulile privind depăşirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;
– se trece într-o clasă superioară de contravenţii nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;
– se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei – 1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;
– se reglementează un nou prag de viteză, respectiv depăşirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză, pentru care se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile, se mai arată în documentul IPJ.