Un botoșănean din Guvernul României a fost infectat cu virusul COVID-19. Este vorba despre subsecretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu, care a fost testat pozitivi în cursul zilei de duminică. Sorescu va sta în izolare, la București, în perioada următoare. Acesta nu are simptome, starea sa de sănătate fiind bună.
Sorescu s-a întâlnit, sâmbătă, 12 februarie 2022, la sediul Instituției Prefectului Botoșani, cu prefectul Sorin Cornilă. În cadrul acestei întâlniri, au fost abordate mai multe subiecte care țin de funcționarea Instituțiilor Prefectului, de colaborarea instituțională și de proiectele în desfășurare ale Ministerului Afacerilor Interne. Printre subiectele abordate a fost și cel al revendicărilor salariaților Instituțiilor Prefectului.