Un bărbat a fost lovit de un barman, după ce a refuzat să iasă din local. Duminică după-amiază, un echipaj de jandarmerie a observat, în fața unui bar de pe strada Independenței din orașul Săveni, un bărbat căzut pe trotuar, care prezenta semne de agresiune și sângerare în zona capului.
”În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit că bărbatul fusese lovit de barmanul de serviciu, în urma unui conflict spontan, generat de refuzul bărbatului de a părăsi locația la solicitarea acestuia”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe, iar botoșăneanul agresat a fost preluat de o ambulanță solicitată prin apel 112, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.