Botoșănenii au parte, luni dimineață, de un nou val de frig. După ce săptămâna trecută s-au înregistrat temperaturi pozitive, luni dimineață, temperaturile exterioare au scăzut mult sub pragul de îngheț.
Astfel, la ora 7.00, Stația Meteo din municipiul Botoșani înregistra o temperatură de -5,4 grade Celsius, în timp ce la Stația Meteo din orașul Darabani erau -4 4 grade Celsius. La aceeași oră, la Stația Meteo din Stânca- Ștefănești erau -3,3 grade Celsius.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a făcut publică prognoza meteorologică pentru ultima parte a lunii februarie și prima parte din luna martie. Astfel, în perioada 14 februarie – 14 martie, potrivit meteorologilor, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă la nivelul întregii țări. În zonele de sud și vest va fi deficit de ploaie pe toată perioada specificată, iar în restul țării regimul pluviometric va fi normal pentru acest interval, cu un excedent în prima parte a intervalului în zona de nord-vest a țării.
Săptămâna 14 februarie – 21 februarie
În prima săptămână din intervalul prognozat, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile extracarpatice, dar și local excedentar în nord-vestul țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 21 februarie – 28 februarie
La final de lună februarie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile sudice și vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 28 februarie – 7 martie
Luna martie începe cu temperaturi medii mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.
Săptămâna 7 martie – 14 martie
Până la jumătatea lunii martie, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval, vor fi deficitare în toată țara.
Anunț Delgaz Grid! Se întrerupe curentul în mai multe localități din Botoșani