Mai mulți jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani donează sânge, în fiecare an, pentru cei care au nevoie. La acest sfârșit de săptămână, jandarmii s-au mobilizat în urma apelului primit de la conducerea Centrului de Transfuzie Sanguină Botoșani, pe fondul unei prezențe scăzute a donatorilor și a stocurilor reduse de sânge.
Cosmina este unul din cei 15 jandarmi care au răspuns solicitării și au sărit în ajutorul semenilor aflați în suferință.
Pentru tânăra jandarmeriță, prezența la centrul de transfuzie nu reprezintă ceva ieșit din comun. Ea este la cea de-a șaptea donare începând cu anul 2018 și nu are de gând să se oprească aici, conștientă fiind de importanța acestui gest benevol.
Cosmina nu reprezintă un exemplu singular de implicare voluntară în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. La fel ca ea sunt mulți alții, Alex, Viorel sau Ovidiu fiind doar câțiva dintre colegii care se pot mândri cu un carnet de donator.
O parte dintre cei 15 donatori de sânge sunt elevi la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, aflați în practică în această perioadă la structurile operative ale inspectoratului, majoritatea la prima donare.
Activitățile de acest gen nu sunt o noutate pentru jandarmii botoșăneni, la nivelul inspectoratului fiind desfășurate periodic campanii de recrutare a donatorilor de sânge.