Controale ale Inspectoratului Școlar Județean în cinci unități de învățământ din Botoșani

Cinci unități de învățământ din județul Botoșani sunt verificate, săptămâna aceasta, de inspectorii Inspectoratului Școlar Județean. Este vorba de Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Liceul ”Alexandru cel Bun” din Botoșani, Școala Gimnazială Drăgușeni, Școala Gimnazială Viișoara și Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani.

Inspecțiile generale au început pe 7 februarie și se vor finaliza pe 10 februarie. Potrivit reprezentanților IȘJ, inspectorii școlari evaluează managementul școlar, managementul calității, dezvoltarea instituțională, eficiența atragerii și folosirii resurselor umane, financiare, materiale și informaționale, respectarea legislației în vigoare și a regulamentelor; modul de aplicare a curriculumului național, dezvoltarea și aplicarea curriculumului la decizia școlii/în dezvoltare locală și calitatea activităților extracurriculare realizate de personalul didactic și unele categorii de personal didactic auxiliar, precum și activitatea personalului didactic.

De asemenea, se verifica și nivelul performanțelor realizate de elevi în învățare raportat la competențele vizate, modul în care unitatea de învățământ sprijină și încurajează dezvoltarea personală a elevilor, motivația acestora în învățare, participarea școlară și starea de bine a preșcolarilor/elevilor (consiliere, orientare școlară, asistență individualizată).  Relațiile unității de învățământ cu părinții și cu comunitatea locală este un alt punct verificat, potrivit ISJ.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *