Un bărbat din Botoșani a înșelat mai multe persoane oferindu-le spre închiriere un apartament. Individul, de 36 de ani, este cercetat de polițiști pentru înșelăciune, iar, joi, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 10 decembrie 2021- 15 ianuarie a.c. cu prilejul întocmirii unor contracte de închiriere, ar fi indus in eroare patru persoane, cărora botoșăneanul le-ar fi prezentat o proprietate din municipiul Botosani, in scopul închirierii acesteia, pretinzând cu titlu de chirie și garanție sume de bani, pe care aceștia le-au oferit.
„Bărbatul bănuit de comiterea faptelor se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, emisă de Curtea de Apel Suceava, pentru săvârșirea a 10 infracțiuni de înșelăciune, comise prin același mod de operare. Acesta a fost introdus in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.
Solutia pe scurt a Judecătoriei Botoșani:
Respinge cererea formulată de inculpatul Gheorghiu Marius Dantes prin apărător de luare a măsurii arestului la domiciliu. Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Boto?ani formulată în dosarul nr. 276/P/2022. În temeiul art. 223 alin. 1 lit. d) ?i art. 215 alin. 7 Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) Cod procedură penală şi art. 226 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului GHEORGHIU MARIUS DANTES cercetat pentru săvârşirea a 4 (patru) infracţiuni de „în?elăciunea”, prev. şi ped. de art. 244 alin. 1 din Codul penal, toate faptele cu aplicarea art. 38 alin.1 ?i art. 41 alin. 1 din Codul penal, pe o durată de 30 de zile, respectiv de la data de 10.02.2022, până la data de 11.03.2022, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Onorariul apărătorului din oficiu, Ungureanu Lorela, în sumă de 313 lei, se va achita către Baroul Boto?ani din fondurile Ministerului Justi?iei.