Un tânăr din județul Botoșani s-a urcat beat la volan și a dat nas în nas cu echipaj de poliție. S-a întâmplat luni, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie, din orașul Darabani, un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că botoşăneanul avea o concentraţie alcoolică de 0, 50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.