Gregory Rateau, redactor-șef la filiala din București a cotidianului LePetitJournal.com, a luat recent un interviu unui cuplu româno-francez format din doi tineri minunați, Ioana și Julien. Ea este româncă, iar el francez, originar din insula franceză Reunion, situată în Oceanul Indian. Împreună cu cei doi copii ai lor, tinerii au decis să se întoarcă în România, pentru a începe o nouă viață. Vă prezentăm un rezumat al interviului.
G.R.: Îmi puteți vorbi puțin despre trecutul vostru?
Ioana: Am 35 de ani, m-am născut în Dorohoi, un orășel din nord-estul României, în apropierea satului copilăriei lui George Enescu. Am studiat Finanțe și Bănci la Iași și Grenoble. Astăzi lucrez într-o companie din domeniul IT din București.
Julien: Sunt originar din Reunion și mi-am dorit de foarte devreme să descopăr lumea de dincolo de mica mea „pietricică” pierdută în mijlocul Oceanului Indian. După marea aventură din Franța metropolitană, unde am absolvit școala de inginerie, mi-am spus că nu mă voi opri aici și că vreau să-mi orientez cariera spre lumea largă. Am descoperit România în 2009.
G.R.: Cum v-ați cunoscut?
Ioana: Era o zi de vară, în iulie 2009. Lucram într-una din filialele unei multinaționale franceze din Suceava. Ca în fiecare dimineață, mergeam să salut pe toată lumea, iar în biroul echipei de controlul calității era un coleg nou, un tânăr brunet, bine bronzat, cu un zâmbet magnific. Era Julien, care tocmai ajunsese la Suceava.
Julien: Eram în anul trei la școala de ingineri și făceam PFE (Projet de fin d’études, adică proiectul de absolvire) la Suceava. Am organizat regulat ieșiri cu colegii și, din când în când, întâlneam pe coridoare această tânără frumoasă care lucra într-un alt departament al companiei. Colegii noștri ne-au facilitat prima noastră întâlnire la un pahar și de atunci nu ne-am mai despărțit!
G.R.: Ce v-a plăcut unul la celălalt?
Ioana: Fizicul lui. La prima vedere, arăta ca un actor de film, creol, cu o latură foarte exotică. Apoi am fost impresionată de inteligența și de curiozitatea lui, de cultura sa generală „enciclopedică”. L-am găsit foarte matur pentru vârsta lui, total diferit de tinerii români ai acestor vremuri.
Julien: Bunătatea, frumusețea și zâmbetul ei! Dar și deschiderea sa, într-un mediu social și profesional care nu prea a cultivat această valoare în 2010. Am înțeles foarte repede că va fi mama copiilor mei.
G.R.: Julien, ai locuit în diferite țări datorită jobului tău (Maroc, Slovacia, Coasta de Fildeș, Mauritius). De ce să te stabilești aici, în România?
Julien: Eram expați de 10 ani cu un confort bun al vieții, dar lipseau elemente esențiale pentru stabilitatea cuplului nostru și a familiei noastre (suntem părinții a doi băieți): absențele mele îndelungate din cauza muncii, Ioana care era nerăbdătoare să găsească un loc de muncă stabil, copiii care au crescut fără tatăl lor și rădăcini pe care nu le-au putut ancora nicăieri.
De asemenea, am vrut să îmi creez propria companie pentru mai multă independență și autonomie. În plină criză COVID, am ezitat între Reunion, Franța continentală și România, iar România a fost cea care a adunat cele mai multe voturi pentru a ne organiza noua viață. Am ales să rămânem în Europa pentru a accesa cu ușurință cultura, pentru a găsi rădăcini și un mediu familial pentru copiii noștri, pentru a beneficia de un sistem fiscal interesant pentru companii.
G.R.: Julien, ai avut prejudecăți despre România, înainte de a veni pentru prima dată aici?
Julien, râzând: Ideea de a găsi doar blonde înalte cu ochi albaștri.
G.R.: Ioana, după 10 ani petrecuți în străinătate, ți se pare că țara s-a schimbat?
Ioana: Da, cred că țara s-a schimbat dar, din păcate, nu cu viteza pe care și-ar dori-o majoritatea românilor. Populația cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani participă activ la modernizarea economiei și a mentalităților, este mai exigentă în ceea ce privește serviciile și mai puțin tolerantă cu corupția. În plus, există mai multe oportunități profesionale decât în 2010 și mi se pare că angajatorii iau în considerare, în sfârșit, capacitățile tinerilor.
G.R.: Cum și-au însușit copiii voștri cele două culturi și cum decurge integrarea lor?
Julien: De la naștere, au auzit ambele limbi acasă. În ciuda expatrierii noastre, nu am tăiat niciodată legăturile cu culturile franceză și română și organizăm în fiecare an o întoarcere la rădăcini.
Ioana: Acomodarea noastră a mers fără probleme, cu excepția fiului nostru cel mare, care a trebuit să învețe să evolueze într-un climat mai aspru, el care până atunci trăise doar într-o atmosferă lejeră și un mediu exotic mai cald.
G.R.: Mai mult sau mai puțin, există la celălalt o trăsătură de caracter specific franceză sau strict românească, care îți place sau pe care o urăști?
Ioana: Diplomația franceză. Julien va evita întotdeauna subiectele sensibile, discuțiile despre bani sau politică.
Julien: Asemenea unui număr foarte mare de români, Ioana cultivă din belșug spiritul de ajutor reciproc, o valoare care se pierde în societățile noastre mai occidentale. Indiferent în ce situație și dificultate te regăsești, întotdeauna va exista cineva care cunoaște pe cineva care știe pe cineva care încearcă să vă ajute. Este de apreciat și creează legături cu mult dincolo de cercul său de cunoștințe!
G.R.: Un clișeu legat de una din cele două culturi, pe care ai reușit să o depășești la cealaltă?
Ioana: Francezii pot fi percepuți ca aroganți, probabil din cauza istoriei lor și a puterii lor din trecut în lume și am putut auzi același reproș în altă parte decât în România. Acestea fiind spuse, nu vreau să generalizez și nu mă opresc la clișee.
Julien: Am putut vedea pur și simplu că multe prejudecăți despre România au fost nefondate și alimentate de oameni care probabil nu au pus niciodată piciorul aici.
G.R.: O expresie, o vorbă pe care ai învățat-o în ambele culturi?
Ioana: „Chaque chose en son temps (toate la timpul lor)” ceea ce înseamnă că trebuie să ai răbdare.
Julien, râzând: „Imediat! ” ceea ce înseamnă și în română că trebuie să ai răbdare.
sursa: jurnalemigrant.com
