Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Saveni au pus în executare, sâmbătă, patru mandate de percheziție domiciliară, la trei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de braconaj, din comuna Drăgușeni, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Potrivit sursei citate, în urma activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care prezintă interes în cauză, printre care nouă telefoane mobile, articole pirotehnice și câini din rasa ogar și ciobănesc caucazian, deținuți fără respectarea prevederilor legale.
Cei trei proprietari au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 10.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind aceste categorii de animale.
”Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj și orice operațiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești, Biroului de Protecție a Animalelor și Serviciului pentru Acțiuni Speciale”, mai precizează IPJ Botoșani.
Cand ajungeti la Gorbanesti?