Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a afișat astăzi lista candidaților admiși la proba de evaluare a dosarelor pentru funcțiilor vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Botoșani rămase vacante după primul concurs. Pentru sesiunea ianuarie-aprilie 2022 sunt 37 de funcții vacante de director și director adjunct (28 director și 9 director adjunct), informează printr-un comunicat IȘJ Botoșani.
În urma evaluării dosarelor 36 de candidați au fost declarați admiși, conform listei publicate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean.
Desfășurarea probei scrise pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat va avea loc în data de 18 februarie 2022,conform calendarului publicat în anexa la OME nr. 3026/2022, în centrul special de concurs care va anunțat ulterior, conform calendarului.
”Dorim mult succes, tuturor candidaților și alese mulțumiri, colegilor noștri implicați în organizarea și desfăşurarea concursului”, a declarat Ada Macovei, inspector general al IȘJ.
Vezi aici lista!
.