Botoșănenii cu simptomatologie specifică COVID-19 se vor testa la centrul de testare PCR din sediul unității, în baza unei programări făcută de medicul de familie, informează printr-un comunicat Direcția de Sănătate Publică Botoșani. Cetățenii care nu figurează pe lista unui medic de familie vor suna direct începând de vineri, 4 februarie, la numărul 0742270661.
Punctul de recoltare PCR pentru Covid 19 este amenajat în lateralul unității de pe strada Colonel Tomoroveanu nr. 1, într-un container pus la dispoziție de ISU Botoșani. Testarea se face în cadrul Programelor Naționale de Sănătate, mai precizează DSP Botoșani.
După primirea rezultatelor, pacienții vor lua legătura cu medicul de familie sau se vor prezenta în cele trei centre de evaluare: de la Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani, Secția Exterioară Săveni și Spitalul Municipal Dorohoi.