Rata de infectare COVID din municipiul Botoșani a înregistrat, joi, un nou record. Datele prezentate de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani arată că rata de infectare în municipiul reședință de județ a crescut de la 22,38/ 1000 locuitori, cât era miercuri, la 22,68/1000 locuitori. Un număr de 2690 de cazuri s-au înregistrat în municipiul Botoșani, în ultimele 14 zile.
În scenariu roșu sunt mai multe localități din județul nostru, inclusiv municipiul Dorohoi, cu o rată de infectare de 11,77, Bucecea (12,04), Flămânzi (8,46), Săveni (9,85), Ștefănești (18,06).
Una dintre comunele cu rată de infectare foarte mare este Leorda (18,87). La Bălușeni, rata de infectare a ajuns la 10,20, Călărași (14,02), Concești (12,57), Curtești (12,02), Havârna (15,52), Mihai Eminescu (12,58).