Un bărbat de 42 de ani, din Botoșani, i-a salvat viața fiului său, un adolescent de 17 ani, căruia i-a donat un rinichi. Transplantul renal a avut loc în Compartimentul de Transplant de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași. Băiatul făcea dializă de patru ani la Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi, după ce a fost diagnosticat cu o afecţiune urologică care a dus la o complicaţie: nefropatie de reflux cu insuficienţă renală cronică în stadiu terminal, potrivit Ziarul de Iasi.
„Starea este foarte bună, copilul se recuperează după intervenţie, iar funcţia renală este deja în limite normale. Pentru acest copil, transplantul înseamnă o şansă de a scăpa de drumuri Botoşani – Iaşi făcute de trei ori pe săptămână pentru a face şedinţele de dializă şi implicit o revenire la o viaţă normală”, a declarat conf. dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.
Echipa chirurgicală a fost coordonată de chirurgul Corneliu Moroşanu, iar echipa de medici de nefrologie de prof. univ. dr. Adrian Covic.