Un şofer de taxi din Iaşi a fost bătut cu bestialitate de trei idivizi, după ce a refuzat să preia comanda din cauza faptului că aceştia nu respectau regulile impuse de autorităţi în contextul actual. Situaţia a degenerat în momentul în care şoferul nu l-a lăsat pe unul dintre bărbaţi să urce pe scaunul din faţa al maşinii.
Adrian S. în vârstă de 33 de ani, lucrează la o companie de ride-sharing din Iași. Duminică dimineaţă acesta a mers la muncă fără să se gândească o secundă la ceea ce avea să urmeze. Bărbatul a trecut prin clipe de groază, ba chiar se gândea că nu o să mai scape cu viaţă, după cum a declarat chiar el în cadrul unui interviu. Supăraţi de faptul că şoferul nu a vrut să îi ducă la destinaţie pentru că refuzau să se conformeze regulilor impuse în pandemie, cei trei indivizi au devenit extrem de violenţi.
”Eram în zona Metalurgiei, moment în care am acceptat pe aplicație o cursă, pe strada Aurel Vlaicu. Am ajuns la punctul de preluare, unde mă așteptau 3 băieți. Unul dintre ei, a început să tragă insistent de portiera din dreapta față, moment în care eu i-am explicat că pe locul din față nu se poate sta, pentru că așa sunt regulile impuse de pandemie. Scaunul din față este dat până în bord, să fie loc în spate, destul. La un moment dat, au urcat toți în spate, dar au devenit extrem de agresivi și au început să mă înjure. Când am văzut că situația se înrăutățește, am scos cheile din contact și am spus că refuz cursa. Au devenit și mai agresivi, eu am coborât din mașină și ei au început să mă alerge, să mă bată. M-a ajuns unul din ei și m-a lovit cu pumnul în zona feței. Am reușit să fug înapoi la mașină și m-am ferit cât am putut până au plecat. Au comandat o altă mașină și au plecat”, a declarat Adrian pentru bzi.ro.
În momentul în care şi-a dat seama că lucrurile vor degenera şi mai mult, şoferul a sunat la 112 pentru a cere sprijinul polițiștilor. Acesta povesteşte faptul că a fost nevoit să sune de mai multe ori şi asta pentru că i se spunea că nu sunt echipaje disponibile.
”Am crezut că nu mai scap de acolo pentru că am sunat în disperare la 112, iar ei nu făceau nimic, îmi spuneau că nu au echipaje. Eu simțeam că sunt în mare pericol și am sunat de trei ori până să vină cineva. Dacă aș putea să fac rost de înregistrarea de la 112 să vă arăt cum îmi vorbeau și cât de nepăsători erau. Prima dată am sunat la 03:30, iar al treilea apel a fost la 03:39. M-am rugat de ei să mă ajute, timp de 10 minute m-am tot rugat, îi imploram să trimită pe cineva să mă ajute. A ajuns un echipaj de poliție după 20-30 de minute, după ce agresorii s-au urcat într-o altă mașină și au plecat. Au venit doar polițiști, chiar dacă eu am solicitat și medic, spunându-le că îmi este rău. Am fost la secția 4 și am depus plângere penală”, a mai povestit şoferul pentru sursa citată.
Sursa:cancan.ro