A fost zi de doliu, sâmbătă, pentru pomperii din tot județul Botoșani. Zeci de pompieri și pompieri voluntari, angajați ai Primăriei Prăjeni, rude și prieteni l-au condus pe ultimul drum pe șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Prăjeni, Telu Iftode.
La căpătâiul său stat rudele îndurerate, dar și alți zeci de oameni care au ținut să își ia rămas bun de la el. Pentru mulți dintre ei a fost un ajutor de nădejde în multe situații. Printre cei care l-au condus pe ultimul drum s-au numărat și Dan Bulat si Iftimie din partea ISU Botoșani, dar și foarte mulți colegi SVSU din județ. Cortegiul funerar a fost „flancat” de două autospeciale din Păltiniș și Sulița, în semn de ultim omagiu.
„…încă un pompier voluntar s-a alăturat armatei din cer…. Telu Iftodi, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni, s-a stins fulgerător, la 50 de ani, lăsând în urmă un mare gol. Vestea că a plecat departe de comunitatea asupra căreia a vegheat, dar aproape de Dumnezeu, ne-a întristat profund. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl aibă în pază și să îl odihnească în pace, iar familiei sale să îi dea alinare și putere! Drum lin, dragul nostru camarad!”, este mesajul transmis de IJSU Botoșani.