Un bărbat din Botoșani care, în luna iunie 2020, și-a ucis partenera de viață și a aruncat cadavrul acesteia într-o pădure a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor – violenţă în familie. Botoșăneanul Maricel Mihăiță Țugui, în vârstă de 44 de ani, din comuna Manoleasa, a fost condamnat la zece ani de închisoare, în baza unei sentințe definitive a magistraților de la Curtea de Apel Suceava.
Instanța suceveană s-a pronunțat, joi, definitiv în acest dosar. De altfel, o sentință similară a fost dispusă, în luna februarie a anului trecut, și de Tribunalul Botoșani, însă ea fusese contestată atât de Maricel Mihăiță Țugui, cât și de membrii familiei victimei.
Pe 2 iunie 2020, în urma unui conflict spontan, botoșăneanul a ucis-o pe concubina sa, după care a abandonat cadavrul într-o zonă retrasă din extravilanul comunei Manoleasa.
Solutia pe scurt:
Admite apelul declarat de inculpatul Ţugui Maricel Mihăiţă împotriva sentinţei penale nr. 20/02.02.2021, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 1421/40/2020. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Obligă pe inculpatul Ţugui Maricel Mihăiţă să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile: 70.000 lei cu titlu de daune morale părţii civile Anonimizat 2 (în loc de 100.000 lei), 70.000 lei cu titlu de daune morale părţii civile Anonimizat 1 (în loc de 100.000 lei), 35.000 lei cu titlu de daune morale părţii civile Damian Iana (în loc de 50.000 lei). Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţia de confiscare, în baza art. 112 alin. 1 lit. c Cod penal, a autoturismului marca VW Passat cu nr. de înmatriculare BT63BLG. Dispune restituirea către inculpatul Ţugui Maricel Mihăiţă a bunurilor aparţinând acestuia, ce au fost ridicate de la dânsul şi de la locuinţa sa, bunuri menţionate în procesul – verbal întocmit în dosarul penal nr. 464/P/2020 la data de 11.06.2020 de Inspectoratul de Poliţie Judfeţean Botoşani (f 103 – 104 – vol. I – dosar urmărire penală), cu excepţia sumei de 3.246 lei, consemnată la CEC Bank Botoşani cu recipisa nr. 206421592/1, asupra căreia s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului mobiliar. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. https://www.botosaninews.ro/511030/eveniment/caz-socant-un-elev-din-botosani-a-murit-dupa-ce-i-s-a-facut-rau-in-incinta-unei-unitati-de-invatamant/