Zeci de botoșăneni au ajuns la spital după ce au încercat să se sinucidă fiind sub influența băuturilor alcoolice ori după ce au consumat medicamente. Potrivit unor date prezentate, joi, în cadrul unei ședințe la Instituția Prefectului, de coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani, Vlad Axinciuc, anul trecut au fost 49 tentative de suicid ca urmare a consumului de medicamente și alcool.
„Problematica reală pe care am constatat-o în ultimii ani este consumul ridicat de medicamente în combinație cu alcoolul, în rândul populației”, a declarat Vlad Axinciuc.
Un număr de 30 de botoșăneni au avut nevoie de îngrijiri medicale, anul trecut, după ce au făcut abuz de medicamente. Dintre aceștia, șase au fost minori.