Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, susține că are statistici și mărturii ale oamenilor „care s-au vindecat ca urmare a trecerii cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou prin curtea spitalelor.” Lungu a participat sâmbătă, 22 ianuarie, la şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Edilul a vorbit despre impactul procesiunilor prin județ cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, „fiind vizibilă reducerea numărului de îmbolnăviri în această perioadă de pandemie”, transmite Arhiepiscopia Sucevei.
„Avem statistici, mărturii ale oamenilor care s-au vindecat sau a căror stare s-a îmbunătățit ca urmare a trecerii cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou prin curtea spitalelor sau prin apropiere. Nu știm cum vor evolua lucrurile, dar în măsura în care va fi nevoie, vom apela la dumneavoastră, să mai facem un pelerinaj cu Sfântul prin oraș și prin județ”, a spus Primarul Ion Lungu.
Procesiunile religioase s-au desfășurat pe perioada pandemiei, indiferent de rata de infectare. În ultimii doi ani, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a organizat mai multe procesiuni cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou pe străzile orașului Suceava.
Sursa: StirileProtv