Județul Botoșani a primit o nouă tranșă de teste rapide non-invazive, de salivă, pentru depistarea COVID 19 destinate elevilor. Potrivit unei dispoziții a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, testele au fost trimise la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșan, iar ulterior vor fi distribuite tuturor liceelor, școlilor și grădinițelor din județ.
Este vorba de 217.800 teste de salivă pentru elevii din școlile botoșănene.
”Am primit, în această dimineață (nr. duminica dimineață), testele rapide pentru elevii din județul Botoșani, urmând a fi distribuite școlilor, în cursul zilei de marți, 25 ianuarie. Cele trei teste per elev, plus stocurile de rezervă din unități, vor ajunge pentru următoarele două săptămâni. Testarea elevilor este o prioritate, în contextul creșterii alarmante a numărului de îmbolnăviri. Rugăm părinții, în continuare, să nu trimită la școală copii cu simptome Covid, iar colegii profesori, să efectueze triajul epidemiologic, împreună cu cadrele medicale, acolo unde există cabinete școlare sau să discute cu părinții, pentru prevenirea apariției focarelor în unitățile de învățământ”, a spus Ada Macovei.
.Cum se face testarea!
- Se scoate dispozitivul de testare din ambalajul de aluminiu sigilat și folosiți-l cât de curând posibil.
- Se așază dispozitivul de testare pe o suprafață plană și curată.
- Se scoate un tub de extracție și o sticluță de soluție. Scoateți capacul și adăugați soluția în tubul de extracție.
- Se scuipă saliva în recipientul pentru colectare a salivei.
- Se extrag 4 picături de salivă cu o pipetă și se transferă în tubul de extracție.
- Se îndoaie și se aruncă recipientul de colectare a probei într-o pungă de plastic ca și deșeu medical.
- Se închide tubul de extracție cu capacul și se agită ușor, vertical, timp de aproximativ 5 secunde pentru a permite salivei să se amestece bine cu soluția.
- Se transferă 3 picături de probă în spațiul de probă al dispozitivului de testare (caseta)
- Se citește rezultatul după 10-15 minute.
Se interpretează rezultatul conform instrucțiunilor de utilizare:
- Pozitiv: Apar două linii. O linie colorată apare în zona martor (C) și o altă linie colorată apare la zona de test (T), indiferent de intensitatea liniei de testare.
- Negativ: O linie colorată apare în zona-martor (C) și nu apare nicio linie în zona de test (T).
- Neconcludent: Linia de control nu apare. Volumul specimenului insuficient sau tehnicile incorecte din punct de vedere procedural constituie motivele cele mai probabile ale rezultatelor nule. Revizuiți procedura și repetați testul utilizând o nouă casetă de testare.