Accident pe o stradă din municipiul Botoșani produs de un șofer care s-a urcat beat criță la volan. Evenimentul rutier a avut loc marți, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Aleea Elie Radu, din municipiul Botoșani a avut loc un accident de circulație, iar conducătorul auto responsabil de producerea accidentului este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
Echipajul de poliție dirijat la fața locului a stabilit că un bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa pe Aleea Elie Radu, din municipiul Botoșani a intrat în impact cu o conductă de distribuție gaze naturale, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale.
”Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.