Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, s-a arătat nemulțumit, marți, în cadrul unei conferințe de presă, de modul în care primarii din județul nostru pun în aplicare planul de măsuri pentru prevenirea infecției cu virusul COVID-19 în rândul populației. Printre localitățile care luni aveau o rată de incidență de peste trei la mia de locuitori se numărau Botoșani, Mihai Eminescu, Dorohoi, Avrămeni, Cristești, Curtești, Dersca, Gorbănești, Havârna, Lozna, Mihăileni, Roma, Sulița și Vlădeni.
„Sunt niște măsuri pe care trebuie să le pună în practică toate unitățile administrativ teritoriale în funcție de rata de incidență. Această hotărâre a fost comunicată tuturor UAT-urilor, dar după cum bine vedeți asta nu înseamnă că această hotărâre a fost privită cu.. sau i s-a acordat atenția care trebuia de către conducătorii UAT-urilor. Drept dovadă sunt și număr mare de infectați și rata destul de mare a incidenței”, a declarat prefectul.
„Se poate ajunge inclusiv la carantinarea localităților”
Tocmai de aceea, reprezentanțul Guvernului în teritoriu a decis să îi bage pe primarii județului Botoșani într-o nouă ședință prin care să li se comunice detaliat măsurile stabilite de Guvern pe fiecare interval de incidență „pentru a-i atenționa că într-adevăr pandemia nu s-a terminat și chiar trebuie fiecare conducător de unitate administrativ- teritorială să ia cu seriozitate toate măsurile cuprinse în planul de măsuri”.
Totodată el le-a transmis primarilor că trebuie să țină cont de faptul că în urma depășirii pragului critic „se poate ajunge inclusiv la carantinarea localităților, ceea ce nu este o măsură pe care ne dorim să o luăm, dar care, dacă nu se iau măsurile pentru stoparea și respectarea tuturor măsurilor, vom fi nevoiți să o facem”.
Județul Botoșani a înregistrat, marți, cel mai mare număr de infectări COVID 19
Nu mai puțin de 384 de persoane au fost testate pozitiv COVID, fiind un record negativ de cazuri în județ. Anunțul a fost făcut marți, într-o conferință de presă, de directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, medicul Monica Adăscăliței.
Cele mai multe infectări sunt în municipiul Botoșani. Prin comparație, luni au fost 135 de cazuri noi COVID-19, iar duminică 139 de cazuri. Județul Botoșani se afla luni în zonă galbenă COVID, cu o incidență de 2,67 la 1000 locuitori. După situația din ultimele 24 de ore, cel mai probabil județul va intra în zonă roșie COVID.