Botoșănenii se pot testa gratuit pentru Covid 19 în cabinetele medicilor de familie. Câți medici s-au înscris în program

Botoșănenii se vor putea testa pentru COVID 19 și în cabinetele medicilor de familie. Până la data de 17 ianuarie, au depus cereri la Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani pentru încheierea contractelor/actelor adiționale având ca obiect activitatea de testare un număr de 47 de medici de familie din 151 câți sunt în județ. Cei mai mulți dintre medicii care au intrat în program sunt din mediul rural, respectiv 36 și doar 11 sunt din mediul urban.

Alina Mustiață, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani, spune că din cei 47 de medici de familie, un număr de 28 desfășoară activitate și in centrele de permanență.

Invităm și pe această cale, medicii de familie  să depună la C.A.S Botoșani cerere pentru încheierea contractului având ca obiect  activitatea de testare cu teste rapide antigen din proba nazo-faringiană în vederea depistării infecţiei cu SARS-CoV-2”, a precizat Alina Mustiață.

Începând cu data de 1 ianuarie 2022, efectuarea activităţii de testare cu teste rapide antigen din proba nazo-faringiană în vederea depistării infecţiei cu SARS-CoV-2 se face de către medicii de familie aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, în baza unui contract distinct, de natură civilă, încheiat cu casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unităţii sanitare sau al furnizorului de servicii medicale în asistenţa medicală primară.

Activitatea de testare prevăzută se realizează în cadrul cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară sau în cadrul cabinetelor medicale din centrele de permanenţă, de către medicii de familie cu liste proprii, inclusiv medicii de familie nou-veniţi într-o localitate, precum şi de către medicii fără liste proprii, angajaţi în cadrul cabinetelor medicale individuale, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru furnizarea de servicii medicale în asistenţa medicală primară.

Medicii de familie achiziţionează numai testele rapide antigen din proba nazo-faringiană în vederea depistării infecţiei cu SARS-CoV-2, care sunt cuprinse în lista aprobată de Comisia Europeană, afişată pe site-ul Ministerului Sănătăţii, şi păstrează documentele care dovedesc achiziţionarea acestora, în vederea verificării de către structurile de control.

Pentru activitatea de testare realizată, validată ca serviciu prin raportarea informaţiilor privind persoanele testate în Corona Forms, tariful este de 50 lei/persoană şi cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele şi echipamentele de protecţie necesare testării şi se decontează de la data încheierii contractului. Medicul de familie nu percepe sume suplimentare de la persoanele pentru care acordă serviciul de testare.

Activitatea de testare se realizează în cadrul programului de activitate prevăzut în contractul încheiat de medicii de familie pentru acordarea de servicii medicale în asistenţa medicală primară, în afara acestuia sau în cadrul programului de activitate din centrele de permanenţă.

De testare beneficiază toate persoanele înscrise pe lista proprie a medicului de familie, eligibile la testare, precum şi persoanele eligibile la testare care nu au un medic de familie sau care sunt înscrise pe lista altui medic de familie, la un interval de cel puţin 48 de ore între două testări succesive. Activitățile respective se acordă indiferent de statutul de asigurat al persoanei, fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia.

Persoanele eligibile pentru testare sunt persoanele suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2 care se încadrează în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, care se publică la adresa www.insp.gov.ro şi se actualizează periodic.

           

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *