Cum sa alegi gardul electric potrivit pentru animale

Detinerea unei ferme vine cu o mulțime de responsabilități. Pe langa creșterea animalelor și asigurarea hranei corespunzătoare trebuie sa acorzi atentie și modului în care organizezi întregul spațiu. Este important sa te ocupi de fiecare aspect ce ține de buna organizare a locului pentru a avea o afacere prosperă. În perioadele în care animalele petrec mai mult timp pe afara trebuie sa le asiguri condițiile necesare. Pentru a nu le scăpa de scăpa de sub control și a le ține în siguranță este indicat să apelezi la sisteme de garduri ușor de amplasat. Atunci când faci o alegere de acest gen e bine să ții cont de câteva aspecte pentru a evita situații neprevăzute care pot crea probleme.

 Suprafața terenului

În primul rând este imperios necesar să știi suprafața terenului pe care vrei să îl izolezi cu ajutorul unui gard. Pentru a nu face o alegere pe care să o regreți mai târziu este indicat să mergi să observi pe unde ar trebui să vină amplasat gardul. În timp ce te afli pe teren, ia în considerare și denivelările sau obstacolele care apar în cale. Dacă exista numeroase dâmburi și vegetație încearcă să aproximezi lungimea gardului cu câțiva metri în plus. În acest mod nu riști să rămâi cu o porțiune de teren neizolata, care ți-ar putea provoca diverse pagube.

Animalele deținute

Înainte de a lua orice decizie, ia în seamă animalele pe care le ai la fermă. Sistemele de garduri electrice se prezintă într-o gamă variată în funcție de nevoile tale. Animalele care sunt mai ușor de controlat necesită un gard cu tensiuni mici pentru a sta departe de el și a nu fugi în alte părți. Dacă deții animale mai greu de controlat, atunci este indicat ca tensiunea să fie mare pentru a le stăpâni și convinge să rămână în locul respectiv. În acest caz se încadrează animalele cu mai multă blană și păr deoarece tensiunea ajunge mai greu până la piele. În funcție de animale se alege și înălțimea și numărul de fire al gardului. Astfel, reduci cu considerare situațiile în care un animal ar putea evada sărind sau trecând printre fire.

Sursa de energie

În momentul în care își dorești să implementezi un sistem ca acesta pe terenul tău ai nevoie de o sursă de energie sigură. Gardurile electrice necesită o sursă de curent constantă pentru a funcționa în parametri normali. În caz contrar, acesta nu va avea niciun efect de îndepărtare și ținere sub control a animalelor. Pentru a fi pregătit pentru orice situație este bine să analizezi câteva pachete pentru gard electric de la Magnetcenter.ro pentru a decide care se pliază mai bine pe nevoile tale. În cazul în care sursa de energie întâmpină mici probleme este recomandat să ai la îndemână un acumulator și panou solar potrivit.

Alegerea unei soluții pentru a ține animalele sub control și în siguranță poate părea o misiune dificilă. Acordând atenție tuturor aspectelor prezentate vei reuși să iei decizia care să îți satisfacă nevoile.

Sursa foto: Pexels.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *