Un tânăr din Botoșani a fost numit în funcția de consilier de stat, în aparatul de lucru al viceprim-ministrului Sorin Grindeanu. Este vorba de Florin Alexandru Gavril, care a fost și consilier parlamentar la Senatul României. Propunerea privind numirea în funcția de consilier de stat a lui Gavril a fost făcută chiar de Sorin Grindeanu.
”Este un moment special în viața mea politică și vreau să folosesc această ocazie pentru a mulţumi doamnei președinte Federovici Doina Elena, domnului ministru Marius Constantin Budai , parlamentarilor PSD Botoșani, precum și colegilor mei din PSD, pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, înțelegând totodată responsabilitatea imensă pe care o presupune această funcție. Pentru mine, funcția de consilier de stat reprezintă o mare onoare, o nouă provocare extraordinară și îmi doresc să mă ridic la înălțimea așteptărilor”, a declarat Florin Gavril.
Acesta este absolvent al Facultății de Drept din București, iar pe vremea cât a fost elev de liceu a fost președinte al Consiliului Regional al Elevilor, respectiv președintele Consiliului Județean al Elevilor Botoșani.