Județul Botoșani primește 37,2 milioane de euro pentru eficientizare energetică, a anunțat, vineri, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, la întâlnirea cu primarii din județul nostru. El i-a îndemnat pe aceștia să profite de acest program de investiții, mai ales că este cu finanțare 100%, astfel încât nici primăria și nici proprietarii de apartamente nu ar trebui să pună niciun leu pentru reabilitarea blocurilor.
„Noi am insistat pe o teritorializare a acestor sume astfel încât județul Botoșani, pe această chestiune, va avea 37,2 milioane de euro pe partea de eficientizare energetică. Ce ce insist cu acest program? Pentru că este pentru prima dată când se face eficientizare energetică în România și e pentru prima dată, s-ar putea să fie ultima dată, când am reușit, și Comisia Europeană a acceptat, ca finanțarea să fie 100%. Nici UAT-ul, nici proprietarii de apartamente nu trebuie să pună niciun leu”, a declarat Attila.