Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN) cere autorităţilor să ia măsuri de urgenţă pentru sprijinirea celui mai afectat sector din industria alimentară de majorarea preţurilor la energie, gaze şi materie primă, şi pentru atenuarea şocului scumpirilor la făină şi pâine.
„Încă din trimestrul IV al anului 2021 am sesizat autorităţile statului despre faptul că sectorul de morărit-panificaţie a fost şi este cel mai lovit de creşterile nemaiîntâlnit de mari ale costurilor de producţie deoarece, spre deosebire de alte sectoare, la panificaţie şi morărit preţul materiei prime (grâu, făină) aproape s-a dublat”, susţin reprezentanţii ROMPAN.
Aceştia afirmă că preţul pentru materia primă, respectiv grâul, a crescut de la recoltare până în acest moment de la 800 lei/tonă la 1.450 lei/tonă, gazele naturale au înregistrat o creştere de preţ de 5-6 ori în ultimul trimestru, iar energia electrică a fost mai scumpă de 4-5 ori numai în ultimul trimestru. Totodată, costul forţei de muncă este în creştere, existând mari presiuni din partea angajaţilor pentru ajustarea salariilor pe fondul creşterilor generale ale preţurilor la alimente şi utilităţi, menţionează ROMPAN.
„Problema este că aceste creşteri de costuri nu se opresc aici, mulţi procesatori din domeniu au primit notificări de creştere a preţurilor la energie şi gaze naturale de încă 2-3 ori, unii chiar de 6 ori. Preţurile de vânzare la produsele de morărit-panificaţie nu au ţinut pasul cu costurile de producţie, fiind necesare noi majorări de preţuri în acest început de an”, avertizează reprezentanţii ROMPAN.
În acest context, pentru atenuarea şocului scumpirilor la făină şi pâine, Consiliul Director ROMPAN solicită factorilor guvernamentali luarea de urgenţă a unor măsuri, prima dintre ele vizând acordarea unei subvenţii morilor de grâu care macină grâu românesc, cu influenţe directe în preţul făinii şi mai departe în preţul pâinii şi al celorlalte produse făinoase.
„Prin această măsură se subvenţionează întreaga cantitate de grâu românesc procesat în morile din România, dispărând şi cantităţile măcinate evazionist. Astfel, prin fiscalizarea întregii cantităţi de făină şi pâine estimăm o creştere a încasărilor bugetare cu 25-30%. Considerăm că această măsură se poate aplica în cursul semestrului I 2022, urmând a se rediscuta pentru semestrul II al anului 2022 în funcţie de evoluţia pieţei„, menţionează reprezentanţii patronatului.
Sursa: digi24.ro.