Medicul Ovidiu Alexa a fost condus, marți, pe ultimul drum de aproape 100 de persoane. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost înhumat pentru odihnă veșnică la cimitirul Pacea, iar slujba de înmormântare s-a desfășurat la biserica cimitirului Pacea, în prezența mai multor medici, asistenți, dar și foști pacienți ai acestuia.
Rudele, prietenii, dar și toți cei care l-au cunoscut pe medicul ce a salvat mii de vieți, s-au arătat triști din cauza pierderii acestuia, dar i-au adus un ultim omagiu. Cu toții vorbesc doar la superlativ despre el ca fiind un om cu suflet mare.
„Am pierdut un coleg bun, un profesionist, un om dedicat profesiei sale nobile. Nu putem să-i fim decȃt recunoscători pentru modul exemplar ȋn care a ȋnțeles să slujească spitalul”, a spus o colegă a medicului.
Cortegiul funerar a oprit și la Spitalul Dorohoi
Cortegiul funerar, condus de mai multe ambulanțe cu girofarurile pornite, a oprit, marți dimineață, în fața spitalului în care a salvat mii de vieți. Colegii alături de care a lucrat ani de zile, dar și pacienții i-au adus un ultim omagiu.
„A fost primit cu dragoste si recunoștință de colegii săi. După o rugăciune scurtă în fața C.P.U. toți colegii l-au petrecut cu lacrimi in ochi dar si cu aplauze pentru tot ce a făcut pentru dorohoieni”, a spus preotul Teodor Ciurariu.
Medicul șef al Compartimentului Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, Ovidiu Alexa, ar fi decedat din cauza suprasolicitării fizice și a epuizării provocate de supraaglomerația de la spital. Medicul s-a stins din viață vineri la vârsta de 46 de ani. El tocmai se întorsese de la serviciu și după ce efectuase o gardă.