Clipe emoționante trăite marți, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, de jandarmii care au depus Jurământul Militar. Un ofițer și șase subofițeri, care au promovat concursurile de încadrare din sursă externă organizate la finalul anului trecut, au avut un sentiment de mândrie, dar și de conștientizare și asumare a tuturor responsabilităților ce le revin, de acum înainte, în calitate de militari al Jandarmeriei Române, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani.
”Rostirea legământului sacru față de Țară reprezintă un moment care va rămâne viu în amintirea lor pentru totdeauna. Dorința de a fi de folos societății i-a condus până la această ipostază de răscruce în evoluția lor profesională, conștienți fiind că statutul de militar le va conferi drepturi, dar și obligații și interdicții. Le dorim mult succes în carieră celor care astăzi au depus Jurământul Militar!”, a declarat Izotov.
Lasati-o balta cu incadrarile din sursa externa. Poate la IJJ nu o fi asa dar la IPJ, am participat eu si desi am luat nota de trecere au avut grija sa ma pice la psihologic pentru ca am incurcat pe cineva de al lor. Este o mare pierdere de timp sa inveti pentru ca nu se doresc oameni cu carte.