Diagnostic crunt pentru o mămică de 24 de ani din Botoșani. „Dorința mea, ca mamă, este să îmi văd fetița mare”

O mămică de 24 de ani din județul Botoșani are nevoie de ajutor. Mărioara Boghian, din satul Gulioaia, a primit o veste cumplită din partea medicilor:  a fost diagnosticată cu cancer la ficat (Carcinom sacomatoid cu origine hepatică primară) și are nevoie de 12.000 de euro pentru a supraviețui.

Povestea Mărioarei

Totul a început în toamna anului 2021, când cele mai fericite momente din viața unei femei, pentru ea s-au transformat în clipe de coșmar. Pe data de 16 septembrie 2021, Mărioara a născut o fetiță minunată, dar nu s-a putut bucura de acest dar așa cum ar fi trebuit.

„În perioada anului trecut, pe data de 16.08.2021, Dumnezeu m-a binecuvântat cu cel mai prețios dar, acela de a fi mama unei fetițe minunate, însă a doua zi după operație a început coșmarul. Am rămas internată în spital, deoarece făceam în fiecare zi febră 39.8 și aveam dureri imense în zona abdomenului”, povestește Mărioara.

Doctorii de la Maternitate au hotărât astfel să o trimită pe tânără la Spitalul Județean „Mavromati” din Botoșani, pentru mai multe investigații de specialitate. După zeci de analize, cadrele medicale i-au spus că se confruntă cu un hemangiom hepatic cu o dimensiune de 24 de centimetri.

„Fiind disperată și speriată am fost îndrumată de către medicii de la Botoșani să caut o clinică la Iași. Așa am ajuns la Arcadia, acolo unde au reluat iarăși investigațiile amănunțite și am fost trimisă la un doctor universitar”, adaugă tânăra mamă.

La spitalul din Iași, după analizele în detaliu și sosirea biopsiei, Mărioara spera că va scăpa de acest cumplit coșmar, însă a primit o nouă veste tristă.

După sosirea biopsiei și sperând că am scăpat de acest coșmar, din nefericire mi-a fost dată o veste cumplită, care m-a marcat. Am cancer la ficat, fiind descrisă o boală foarte rară”, spune aceasta.

Veștile rele tot au continuat să vină. Pentru a merge mai departe, aceasta trebuie să facă mai multe investigații și să urmeze un tratament, însă implică costuri destul de ridicate, iar familia tinerei nu își permite.

„Vă rog din suflet cei care mă puteți ajuta cu cât de puțin, pentru mine face mult. La transplant nici nu mă gândesc, dar dorința mea ca mamă este să îmi văd fetița mare, este tot ceea ce am mai prețios pe lume”, declară Mărioara.

Donații se pot face:

Denumire entitate:  Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001

CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificați pentru transfer bancar numele-MĂRIOARA BOGHIAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *