Doi tineri au fost răniți după ce s-au răsturnat cu un autoturism BMW, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în județul Suceava. Andrei P., de 29 ani, din municipiul Rădăuți, în timp ce conducea autoturismul marca BMW 320 pe DN, în afara localității, dinspre municipiul Suceava spre localitatea Pătrăuți, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și de
trafic, astfel a pierdut controlul asupra direcției de mers a pătruns pe sensul opus, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un indicator rutier de orientare și informare, după care a reintrat pe carosabil de unde a fost proiectat în șanțul din partea dreaptă a direcției de mers, unde s-a răsturnat.
În urma accidentului, pasagerul din dreapta față Alexandru V, cât și conducătorul auto au suferit leziuni traumatice fiind preluați de echipajele medicale de urgență și transporte la U.P.U.- Spitalul Județean de Urgență “ Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Șoferul nu era băut. Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.