Doar 36 de maşini electrice sunt înmatriculate în judeţul Botoşani, adică 0,035% din totalul autovehiculelor din judeţ, potrivit datelor centralizate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCÎV). Dintre acestea, 24 au fost înscrise în circulaţie pe parcursul anului trecut. Şeful SPCRPCÎV, Marian Ceornea, afirmă că automobilele electrice pot fi considerate maşinile viitorului şi estimează o creştere semnificativă a dosarelor de înmatriculare a acestui tip de vehicul, scrie Agerpres.
„Observând ritmul din ultimul an, semnalul este destul de pozitiv. Nu au fost foarte multe maşini electrice înmatriculate până acum, însă probabil ritmul va creşte de aici încolo. Din punctul meu de vedere, aceasta este maşina viitorului”, a declarat Ceornea pentru AGERPRES.
Din cele 36 de maşini electrice din judeţ, 34 sunt în evidenţa autorităţilor din municipiul Botoşani. Datele SPCRPCÎV arată că în judeţul Botoşani sunt înscrise şi 458 de automobile hibride, 194 dintre acestea fiind achiziţionate şi înmatriculate în 2021. Posesorii de maşini electrice şi hibrid au avantaje şi în ceea ce priveşte nivelul de impozitare al autoturismelor. Primăria Botoşani scuteşte de impozit vehiculele electrice, iar în cazul celor hibrid se plăteşte doar 5% din cuantumul total al impozitului.
„Este un avantaj major. Pentru o maşină normală, impozitul este de aproximativ de 200 de lei, iar pentru una hibrid de doar 10 lei, în timp ce pentru o maşină electrică nu se plăteşte impozit”, a precizat, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Botoşani, Lucian Lupu.
În municipiul Botoşani sunt doar două staţii de încărcare pentru maşinile electrice. Parcul auto din judeţul Botoşani numără 101.586 autoturisme şi 12.078 autoutilitare.