Declarații copleșitoare despre medicul de 46 de ani, mort subit în apartament: A salvat sute de vieți

Conducerea Spitalului Municipal Dorohoi, dar și cadrele medicale ale acestei instituții deplâng moartea fulgerătoare a medicului Ovidiu Alexa, șeful Compartimentului de Primiri Urgențe. Ei spun că Ovidiu Alexa, care avea doar 46 de ani, a salvat, de-a lungul carierei sale profesionale, sute de vieți, însă colegii nu au putut să îl salveze el.

„Este o tragedie. Este omul care a salvat sute de vieți, dar, din păcate, a lui nu a putut fi salvată”, a spus managerul unității medicale din Dorohoi, Valerian Andrieș.

Medicul a suferit un infarct, fiind găsit inconștient de iubita sa, care este tot cadru medical la aceeași unitate spitalicească.

Femeia a încercat să îi acorde ajutor de urgență în apartamentul în care locuia. De asemenea, o echipă de cadre medicale de la Spitalul Municipal Dorohoi, în frunte cu managerul Valerian Andrieș, a ajuns acasă la medic, însă, în ciuda faptul că au efectuat manevre de resuscitare aproape o oră și jumătate, botoșăneanul nu a mai putut fi salvat.

 

 

Un medic din Botoșani a murit la scurt timp după ce s-a întors de la serviciu. Avea doar 46 de ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *