Două persoane au fost rănite după ce s-au răsturnat cu mașina, joi seară, în localitatea Sucevița (Pasul Palma), județul Suceava. Este vorba despre un bărbat de 58 de ani și o femeie, pasageră, de 53 de ani. Aceasta a fost găsită în afara autoturismului, dar șoferul a rămas încarcerat.
„Intervin pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ. Au fost implicate două persoane, dintre care una (șoferul) era încarcerată. Acesta a fost extras din autoturism și predat echipajelor de prim ajutor. Ambele persoane erau conștiente și cooperante”, potrivit ISU Suceava.
Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.