Zece elevi din județul Botoșani au fost confirmați cu virusul COVID-19, la testarea antigen, în prima de școală, după vacanța de iarnă. Este vorba despre elevi de gimnaziu și liceu, cinci din Dorohoi și cinci din Botoșani, care și-au făcut acasă testele de salivă, iar rezultatul a fost pozitiv.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, ulterior, aceștia au fost testați la medicul de familie, iar patru au ieșit pozitivi, pentru doi a fost infirmată infecția, iar patru probe sunt încă în lucru.
Având în vedere că aceste infectări au fost confirmate doar în prima zi de școală, se așteaptă ca numărul elevilor infectați să fie mai mare în zilele care urmează.