Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în primele două săptămâni ale lunii ianuarie, Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Moldova, în primele zile ale intervalului, temperatura aerului va marca o creștere mai ales la valorile diurne, până la medii ale maximelor de 13 grade și ale minimelor în jurul a 4 grade, valori ce vor caracteriza o vreme cu mult mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă din an.
După data de 5 ianuarie, vremea va intra într-un proces de răcire, semnificativă la început, iar valorile termice se vor apropia de mediile multianuale specifice perioadei. Media valorilor diurne va avea variații, până la sfârșitul intervalului, între 1 și 4 grade, iar a celor nocturne între -4 și 0 grade.
Probabilitatea pentru precipitații temporare va fi mai ridicată în intervalul 8-12 ianuarie.