Pacientele Maternităţii Botoşani, tratate de Paşti cu meniu tradiţional

Meniu special de sărbători pentru bolnavii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie. Cele aproape 100 de paciente care vor prinde sărbătorile de Paşti pe patul Maternităţii, vor avea parte de un meniu cu totul special. Reprezentanţii unităţii spitaliceşti doresc ca pacientele să simtă sărbătorile ca acasă, aşa că în zilele de Paşte vor primi meniu tradiţional: sărmăluţe şi friptură de miel, ouă roşii şi cozonac.

Vom oferi un meniu tradiţional, aşa cum am oferit pacientelor din spital un meniu tradiţional de Florii, când le-am dat peşte„, a spus medicul Maria Olaru, managerul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie.

Mai puţin norocoşi vor fi bolnavii care vor petrece Paştele la Spitalul Judeţean. Aici, meniul tradiţional va fi acelaşi pe care bolnavii îl primesc zilnic. Ei vor avea parte doar de cozonac şi ouă roşii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *