Tranşeele făcute pentru reabilitarea reţelei de apă dispar în august

Lucrările de modernizare a reţelei de canalizare şi înlocuire a reţelei de distribuţie a apei din municipiu, realizate prin programul ISPA, sunt pe final. Cel puţin asta susţin reprezentanţii Nova Apaserv, care au declarat că în luna august se va face recepţia lucrării. Lucrarea trebuia finalizată în 2009, însă s-a extins până în 2011, din lipsa banilor necesari TVA. Investiţia a fost de aproape 16 milioane euro.

În câteva luni vom putea anunţa finalizarea lucrărilor, pe cele trei componente. Lucrarea de modernizare a reţelei de canalizare şi înlocuire a reţelei de distribuţie a apei a fost şi cea mai mare şi am trecut de 90%. Suntem undeva în stadiu fizic la 95%, iar la finele lunii august vom putea anunţa finalizarea acestor lucrări. Avem toate motivele să credem că, constructorul se va încadra în acest termen„, a precizat Cătălin Fetcu, directorul tehnic al Nova Apaserv.

Al doilea contract vizează reabilitarea staţiei de tratare a apei potabile de la Bucecea şi Cătămărăşti, lucrarea urmând să fie finalizată în luna iulie. Cel de-al treilea contract de lucrări şi ultimul are ca scop reabilitarea Staţiei de epurare Botoşani, unde lucrarea a fost realizată în procent de peste 80%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *