Primele luni ale lui noului an se anunţă dificile, pandemia nu a trecut, iar pentru a le depăşi avem nevoie de solidaritate, responsabilitate şi empatie unii faţă de ceilalţi, afirmă, într-o postare pe Facebook, Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
„Dragi prieteni, Vă urez sănătate şi cât mai multe realizări în anul 2022! Primele luni ale lui noului an se anunţă dificile, pandemia nu a trecut, iar pentru a le depăşi avem nevoie de solidaritate, responsabilitate şi empatie unii faţă de ceilalţi. Lucrez împreună cu colegii mei ca să depăşim această perioadă cât mai repede şi, ulterior, să trecem la reclădirea sistemului nostru medical. Accesul la servicii medicale de calitate ne va face viaţa mai bună!”, afirmă Rafila într-o postare pe Facebook, potrivit News.ro.
Rafila precizează că dorinţa sa cea mai puternică este să găsim calea pentru o viaţă fără constrângeri, pentru a putea călători şi participa la evenimente culturale şi sportive în siguranţă.
„Ne străduim să menţinem şcolile deschise, acestea sunt fundamentul pentru a avea noi generaţii sănătoase şi instruite. Le mulţumesc colegilor mei din sistemul medical pentru efortul formidabil făcut în cei doi ani de pandemie! Contez în continuare pe profesionalismul, generozitatea şi altruismul vostru. Numai împreună putem reuşi!”, declară Alexandru Rafila.
Sursa: News.ro