În bisericile din județul Botoșani, în noaptea de Anul Nou, credincioșii se vor putea ruga și vor asculta slujba specială care va avea loc la miezul nopții. Slujba începe la ora 23.30 şi se termină după ora 24.00. Aceasta va dura până în 60 de minute. Înainte de miezul nopţii se va face acatistul Sf. Vasile pe care îl prăznuim ziua următoare şi o slujbă specială.
Potrivit protopopului de Botoșani, părintele Petru Fercal, va avea loc slujba Miezonopticii, apoi va fi citit Acatistul Domnului Nostru Iisus Hristos și Tedeum de mulțumire începând cu ora 23.30.
„Această participare la slujbă, este un moment deosebit, de a ne aduce aminte, că fiecare an care se încheie, este un dar de la Dumnezeu, pentru fiecare dintre noi și trebuie să-I mulțumim pentru aceasta, dar în același timp, Îi cerem Tatălui Ceresc, ajutorul, harul și binecuvântarea Sa, pentru a începe un An Nou, cu sănătate, pace, liniște și împliniri duhovnicești”, precizează Petru Fercal.