Spitalul Judeţean de Urgență “ Sfanţul Ioan cel Nou” Suceava anunță că la data de 29 decembrie 2021 a încetat din viață doctorul Iulia Sava, medic primar specialitatea oncologie medicala. Medicul s-a născut in data de 02.08.1952 la Huşi, județul Vaslui, și a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Institutului de Medicină și Farmacie laşi în anul 1977. În perioada 1977-1981 a profesat ca medic de medicina generala la Spitalul de Boli Cronice Huşi iar în perioada 1981-1984 a fost rezident în specialitatea oncologie medicală la Institutul Oncologic “Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti.
În anul 1984 a devenit medic specialist oncologie medicală și a început activitatea la Spitalul Judeţean de Urgență Suceava iar în anul 1992, în urma susţinerii examenului de primariat a obținut gradul de medic primar in specialitatea oncologie medicală. Toată activitatea medicală a doamnei Dr. lulia Sava a fost dedicată diagnosticării și tratamentului pacienţilor oncologici, cu înalt profesionalism și devotament.
„A dovedit o rigurozitate greu de egalat precum și o atitudine empatică față de toți pacienţii. A fost un om de echipă atât în colectivul secţiei cât și al ambulatorului de oncologie medicală precum și in echipa de studii clinice. Doamna Dr. lulia Sava rămâne în memoria celor care au cunoscut-o ca un model de moralitate și profesionalism. Transmitem pe aceasta cale condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu sa o ierte si sa o odihnească in pace! ”, este mesajul transmis de conducerea unității spitalicești.