Un bătrân de 87 ani, din orașul Săveni, a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa. Tragedia a avut loc joi dimineață când focul a izbucnit în camera în care dormea. Un vecin care avea grijă de bărbat a observat că iese fum din casă și a sunat după ajutor.
Un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului și au constatat că ardeau câteva lucruri dintr-o cameră a locuinței. Proprietarul a fost găsit în interior, decedat, parțial carbonizat.
„Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce mai multe bunuri din încăpere s-au aprins de la un reșou aflat în funcțiune. Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere”, susține purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, Dorina Lupu.